1. Legea

Ești tras în toate direcțiile pentru că nu știi de cine să asculți, ce sfaturi să urmezi. Animalul social cu greu poate rămâne indiferent, neimitând celelalte animale sociale care au aceeași vârstă, se poată la fel, se îmbracă la fel. 

E simplu, sfaturile cuiva trebuie ascultate doar dacă vrei să ajungi ca el. Poziția sa este rezultatul modului în care gândește.

Există o lege imuabilă a naturii, o găsim predicată in Biblie, a fost reamintită de Vilfredo Pareto, a fost modificată și reinventată de nenumărate ori: cel care are va primi și mai mult. Îi vedem aplicarea pretutindeni, ignorăm principiul pe propriul risc.

”Căci celui ce are i se va da și va avea din belșug; însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are. Iar pe sclavul acela nefolositor, alungați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!” Matei 25:29.

Nu putem obține mult oferind puțin.

Pilda este universal valabilă, se aplică indiferent de contextul în care îl regăsim pe om pentru că, făcând abstracție de orice mediu, fie că este istoric, social sau economic, ”un lucru rămâne neschimbat, și anume natura umană”.

Pilda talanților ne spune că suntem datori moral să ne folosim de toate talentele pe care le-am primit fără plată: ”fără plată ați primit, fără plată să dați”.

Mai mult, vom pierde ceea ce nu folosim. Se aplică în cazul banilor: dacă îi ținem sub saltea, își pierd din valoare; dacă îi ținem într-un loc care nu este bine aerisit sau îngrijit, se deteriorează din cauza umezelii, se degradează, putrezesc. Se aplică în cazul talentelor și a atribuțiilor naturale, genetice, pe care le avem din naștere. ”Un pianist trebuie să cânte la pian, un pictor trebuie să picteze ca sa fie împlinit”, spune Wallace Wattles, altminteri vom pierde ce am căpătat gratis pe cale ereditară.

Pilda talanților se poate explica matematic, îi vedem imediata aplicabilitate în lumea reală: același procent de profit înseamnă mai mult luat dintr-o bază mai mare.

Cei mai mulți încearcă în schimb să ofere puțin și să primească mult, încearcă deci să sfideze legile pe care nu avem de ales decât să le respectăm.

Oamenii pariază sume mici de bani sperând la câștiguri fantastice. Nu caută câștigul pe care oricum statistic nu îl pot obține, ci speranța. 

Imediat ce suma de bani este avansată, mintea tinde către un deznodământ, pariul capătă deci o finalitate certă: fie câștigă, fie pierd, nu există o altă opțiune.

Dintr-odată, asemenea pisicii lui Schrödinger care rămâne în același timp și vie și moartă până la deschiderea cutiei, și omul care tocmai ce a pariat, până la vederea rezultatului final, a și câștigat, dar a și pierdut. Prin urmare, misterul creează starea de entuziasm care se răsfrânge asupra tuturor aspectelor vieții. Încântarea eventualului câștig menține moralul ridicat.

Deși probabilitatea tinde către zero, fiind deci aproape imposibil, el rămâne nedumerit gândindu-se că cineva tot trebuie să câștige, iar acel cineva trebuie că e el – cel care a pariat. Un asemenea raționament este doar aparent; nu se caută realismul, ci fantasticul. 

După cum spunea Gustave le Bon, ”mulțimile sunt însetate nu după adevăr, ci după eroare”.

2. Conformismul duce la răzvrătire

Societatea cunoaște foarte bine slăbiciunile naturii umane, prin urmare acționează strategic pentru a propaga docilitatea și conformismul în rândurile populației. O hrănește constant cu iluzii, fantezii și personaje controversate, pentru că oamenii sunt însetați după manifestarea laturii lor întunecate, chiar dacă forma de eliberare este una extremă, nesănătoasă, viciată.

Găsim eliberarea tensiunii în formele de dependență acceptate social, cum sunt sporturile, alcoolul, țigările, filmele pentru adulți. Dacă nu își găsește manifestarea în formele de divertisment pe care societatea i le servește în întâmpinarea satisfacerii dorințelor, omul și-ar putea folosi energia într-un mod lucrativ pentru a-și eleva propriul statut social, pentru a evidenția adevăratele probleme, pentru a-i trage la răspundere pe cei care acționează nu tocmai cinstit, nu neapărat moral sau în acord cu buna funcționare a comunității.

Cei mai mulți sunt condiționați să respecte regulile ca la carte. Sunt mulțumiți să primească ordine, să se supună normelor impuse de alții – de cele mai multe ori în beneficiul celor care le definesc, nu al celor care le urmează. Hipnoza sistematică are loc încă de când suntem mici: suntem obligați să facem mereu ce spun alții. Acest comportament de conformism vădit, dar ascuns sub cortina mândriei, persistă, se perpetuează în viețile de adulți. Cetățeanul ideal devine un om ascultător, se conformează fără rezistență oricărui tip de autoritate, își ignoră propriile semnale date de ochi și de urechi, gândește corect, corespunzător, reglementat. Are bani, dar nu suficient de mulți încât să fie independent, nu dispune de suficientă libertate de exprimare încât să spună cu adevărat ce crede fără a fi puternic afectat de consecințe în măsura în care l-ar putea ruina, este dependent de sistem după cum sistemul este dependent de el pentru a servi celor cu o treaptă mai sus pe scara socială.

Sfaturile unei persoane trebuie urmate doar dacă vrem să ajungem asemenea ei. Psihologul va încerca să îți rezolve problemele, aceleași pe care nu le-a putut rezolva pentru el însuși. Dacă nu se poate ajuta pe sine, nu va putea ajuta nici pe altcineva. „După roadele lor îi veți cunoaște”, citim în Scripturi, dacă ar fi cunoscut într-atât de bine natura umană, ar fi fost capabil să îi aplice principiile în propria-i viață. „Nu cunoști cu adevărat un lucru dacă nu îl poți aplica și obține rezultatele dorite”, spunea un om de știință. Putem scrie biblioteci întregi despre artele marțiale, dacă nu practicăm sportul, nu vom ști niciodată ce presupune. Nu ești destul de informat cu privire la bani până când nu îi pui la bătaie – vedem imediat că intervin subit lucruri care ne trag înapoi, altele în afară de cele pe care le găsim în manualele de educație financiară și investiții, diferite de randament, de raportul preț profit, de rentabilitatea capitalului sau de valoarea contabilă; intervine frica, descurajarea, deznădejdea, lipsa încrederii în forțele proprii, termeni care aparent nu au legătura cu banii, dar care compun principalul motor pentru a-i genera. Un compendiu de cunoștințe financiare este inutil, dacă nu le poți folosi din cauza fricii, care anulează deci avantajul informațional.

Vorbesc despre sănătate, dar sunt măcinați de propriile gânduri, întreținute la foc mic până când îi mistuie complet. „Nu știți că nu ce întră în om îl spurcă, ci ceea ce iese din el, aceea spurcă pe om. Dar ce iese din gură vine din inimă, și aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele”. Gândurile de ură, invidie și dușmănie, întreținute pe o perioada lungă de timp anulează beneficiul unei alimentații sănătoase.

Dacă nu are deja ceea ce îți dorești să obții, nu asculta de acel om.

Majoritatea vorbesc de libertate în timp ce nu tocmai liberi nu sunt. O vacanță exotică ar putea să nu însemne mai mult decât faptul că o persoana și-a lungit lanțurile suficient de mult, încât este liberă să guste puțin din libertate. Dar visul se năruie, iar în câteva zile se va întoarce de unde a plecat. Majoritatea muncesc cu spor doar pentru a-și permite o altă scăpare, unde timp de o clipă au dreptul să demonstreze că totul este încă în mâinile lor, că dețin controlul, că mediul înconjurător se supune voinței lor de fier. Dorința de eliberare, de răzvrătire, devine din ce în ce mai puternică pe măsură ce se adâncesc din ce în ce mai mult în munca pe care nu vor să o facă. Curând, au nevoie de încă o doză, de o altă scăpare, altminteri nu ar rezista durerii la care ei înșiși se supun crezând că nu au de ales.

Fiecare trebuie să își urmeze instinctul și să facă ce i se pare firesc de făcut.

Urmărirea reflexului natural, necondiționat, neîngrădit, fără rezerve, care nu ține seama de frică sau de alte limitări autoimpuse, nu ne poate conduce decât la decizii autentice care reflectă dorința reală.

Cu toții știm ce e corect de făcut, cunoștințele despre bine și rău ne-au fost deja date, sunt parte din noi, insinuate în lume încă din creație.

Construiește-ți propriul sistem de valori. 

E simplu, sfaturile sunt corecte doar în cazul în care vrei să devii asemenea persoanei care le predică.

E ușor să faci un lucru pe care îți dorești să îl faci. Plictisul, lipsa motivației, lipsa disciplinei intervin doar atunci când urmărim obiectivele tuturor, mai puțin ale noastre.

Pianistul îți va spune că trebuie să cânți la pian ca să fii fericit. Și are dreptate, dar doar în cazul lui.

Majoritatea merg la muncă nu pentru că vor, ci pentru că nu cred că au de ales. Jobul nu este niciodată planul A, ci planul B, planul de scăpare atunci când nu avem curajul să facem ce credem că este corect de făcut. 

3. „Răzbunarea este a Mea”

Schimbarea mentalității este cea mai dureroasă.

Depresia este un semnal de alarmă, ne arată că nu facem ce trebuie. Emoțiile nu trebuie reprimate, ci folosite; sunt cel mai potent combustibil. Un gând la momentul când ai fost jignit sau nedreptățit generează mai multă energie decât orice stimulent alimentar.

E în regulă să simți furie, frică, anxietate, depresie, descurajare, pentru că ele sunt dovada faptului că nu ești unde trebuie, că nu faci lucrurile pe care ar trebui să le faci.

”Izbăviți-ne de noi înșine!”, strigăm toți în goana către libertatea pe care am crezut că vrem să o avem.

Nu putem scăpa de noi înșine. La concluzia asta a ajuns si Anna Karenina la finalul uriașului roman al lui Tolstoi, care începe cu un citat din Romani 12:19: ”Răzbunarea este a Mea. Eu voi răsplăti”, iar pe tot parcursul povestirii vedem consecințele deciziilor pe care protagoniștii le iau de-a lungul vieții lor. În final, vom fi trași la răspundere nu doar pentru ce facem, ci și pentru fiecare acțiune pe care nu o facem, totul se va întoarce înapoi. Domnul se va răzbuna, echilibrul se va manifesta, e inevitabil.

Scripturile spun să nu ne răzbunăm, iar foarte mulți înțeleg că creștinul este slab, că mereu întoarce obrazul atunci când primește o palmă, dar aceste sofisme sunt doar interpretări eronate de cei care au deprins cunoștințe doar după ureche; nu ar trebui să ne răzbunăm pentru că oricum răzbunarea va veni mai devreme sau mai târziu, într-o formă sau alta, nu ar trebui să ne răzbunăm pentru că ideea este să nu răspundem răului cu rău, ideea este să facem un bine după rău, nu să facem rău după rău…

Bariera dintre muncă și relaxare vine tot din nevoia inconștientă a omului de a fi privat de libertate; certitudinea că acum muncim, iar acum ne relaxăm este o condiție fără de care nu se poate a omului modern, atacat din toate părțile de un soi de divertisment agresiv. Creierul vrea certitudine. Dar certitudinea vine cu un preț, iar în lipsa ei, omul nu ar ști exact ce să facă.

4. Remunerația și necesitatea

Cea mai importantă funcție a jobului este că ne oferă o structură în jurul căreia să ne trăim viața. Dar dacă înlăturăm subit această structură din viața tuturor vom asista la un dezastru global. Dacă le dăm tuturor câți bani doresc, încât să poată face orice doresc, oricând doresc, nu mai rămâne decât să ne delectăm privirile la modul în care își vor distruge sistematic viețile. Cum poate trăi un om liber din moment ce și-a organizat cea mai mare parte a vieții în jurul unei forme de muncă ce l-a privat în tot acest timp de libertate? E un paradox.

Remunerația, în cea mai mare parte, este calculată pentru a permite în primul rând subzistența celui care depune efortul, iar în al doilea rând, reproducerea lui. Ea nu trebuie să fie nici prea mare, nici prea mică, ci suficientă încât cel care o primește la intervale regulate de timp să poată gusta puțin din libertate. Că sunt oameni care au salarii de ordinul zecilor de mii de euro, că au ajuns acolo denotă însuși faptul că apreciază libertatea și caută să aibă parte de cât mai multă, dar ei reprezintă un procent mult prea mic pentru a fi menționat. 

Salariul nu trebuie să acopere mai mult de o lună de cheltuieli, iar dacă cineva reușește să economisească o parte din el, atunci trebuie să o facă cu prețul libertății, cedând deci din libertate. Dacă este prea mic, omul este descurajat. Dacă este prea mare, productivitatea va începe să șchiopăteze din moment ce își va permite să plece oricând de la locul de muncă. 

Interesul este în primul rând ca salariul să fie îndeajuns de mic încât să nu apară deprimarea, suficient de mare încât să poată gusta câte puțin din libertate, dar niciodată să nu aibă parte de suficient de multă încât să devină neproductiv, și în al doilea rând, să fie cheltuit integral în fiecare lună. Că cineva spune că ar fi avut suficienți bani dacă nu și-ar fi cumpărat geanta Gucci de 1000 de euro, iar acum după achiziție dispune de aceeași sumă de bani ca și cei care nu și-au cumpărat-o, atunci geanta este pur și simplu o necesitate, la fel cum cei care nu au prea mulți bani și-au cumpărat lapte sau ouă. Altminteri, dacă nu ar fi avut nevoie de geantă, nu și-ar fi luat-o și ar fi rămas cu banii în primul rând.

Cei mai mulți, atunci când vorbim de condițiile de subzistență, se gândesc la apă, lapte, ouă, etc., dar animalele umane au și alte condiții fără de care nu pot călca în societate, cum sunt nevoia de încredere, statut, entuziasm, prestigiu și altele. Am văzut oameni care se înfometau ca să strângă suficienți bani pentru ultimul Iphone, ceea nu nu poate însemna decât că, pentru o perioadă îndeajuns de lungă de timp, telefonul poate reprezenta o nevoie mai mare decât pâinea, atât timp cât cineva e dispus să o cedeze constant până când își îndeplinește nevoia urgentă, primordială.

Dacă există un lucru pe care trebuie să îl cumperi regulat, o activitate pe care trebuie să o faci destul de des, un obicei de care nu te poți lipsi, atunci el reprezintă o condiție de subzistență, iar unii au obiceiuri foarte costisitoare din punct de vedere financiar.

5. Banii cumpără munca umană

Banii au valoare doar atât timp cât pot fi schimbați pe muncă omenească. 

Altminteri, în momentul când aceștia nu mai pot cumpăra muncă umană, își pierd valoarea.

Munca robotizată nu înseamnă muncă umană. Dacă un robot ne face curat în casă, nu calculăm costul muncii presupunând că un om ne-a curățat casa. 

Munca robotului nu are valoare.

Robotul este valorizat în funcție de efortul cu care omul l-a construit. 

Contează doar munca depusă de om pentru a construi robotul care face activitatea de curățenie.

Banii sunt raportați doar la acțiunea umană.

Dacă scoatem omul din ecuație, nu mai avem bani. 

Efortul unui robot nu este un efort real în sinea lui din moment ce nu suferă. Alimentat la energie, cuantificăm tot efortul oamenilor care a rezultat în energie electrică.

Cu alte cuvinte, suferința este cea pe care o plătim. Altfel spus, doar munca celui care are suflet contează. 

Nu plătim serviciul, plătim acțiunea umană. 

Plătim truda omului. 

Plătim sudoarea feței.

Economia se raportează la oameni, la cei care au creat-o, după cum și noi ne raportăm la Cel care ne-a creat.

Economia funcționează după chipul și asemănarea noastră. 

După cum dacă scoatem creatorul din om, nu mai avem omul, dacă scoatem omul din economie, nu mai avem economia. 

Se vorbește despre investiții, despre piețele de capital, despre puncte care se mișcă în sus și în jos pe ecran. Dar în spatele punctelor sunt oameni care au emoții atunci când dau un telefon, care țin ședințe și nu sunt mulțumiți de aparatele de cafea, care au familii și prieteni, și sunt frustrați că trebuie să își schimbe cauciucurile la mașină după program. Vedem economia ca o mașinărie care generează bani, dar este dictată doar de acțiunea umană.

Nu există economie fără acțiune umană, iar un nivel de automatizare absolut nu va există niciodată.

Oare dacă am scoate toate operațiunile dintr-o corporație, ce s-ar întâmpla? Ar veni acționarul să trimită comanda, să înfolieze paletul, să încarce marfa în camion? Nici vorbă, investitorul doar avansează banii și face profit. El are câștig de capital, obține venit pur și simplu pentru că își pune banii la bătaie. Banii muncesc pentru el doar pentru că angajații muncesc pentru bani, dar secretul este acela că cineva tot trebuie să muncească.

”Dacă observăm țăranul care aruncă bunătate de porumb în pământ la vremea semănatului, am spune că este mai degrabă nebun decât gospodar. Totuși, la vremea recoltei ne vom mira de valoarea și sporul acțiunilor lui.” (Adam Smith, Mâna invizibilă)

La fel este și cu omul care sacrifică plăcerea imediată pentru câștiguri pe termen lung. La prima vedere am spune că își irosește tinerețea pe lucruri mult prea serioase pentru el, că la vârsta lui ar trebui să se distreze, să fie copil, să se bucure de tinerețea și energia de care nu va dispune în permanent. Când vine vremea recoltei însă, nu poți culege ceea ce nu ai semănat. ”Dumnezeu nu poate să fie batjocorit, ce seamănă omul, aceea va și secera”, asta ar trebui să știm la fel de bine cum știm că cerul este albastru, iar iarba verde. Să pretindem altfel ar însemna să aducem o batjocură la adresa inteligenței care guvernează mersul lucrurilor.

Este ironic să nu luăm în considerare legile naturii și să pretindem contrariul lor.

”Nu legea se înclină în fața noastră, ci noi ne înclinăm în fața legii.”

Am văzut ce se întâmplă cu oameni care încearcă să scoată bani din piatră seacă. Am văzut ce se întâmplă cu cei care ignoră principiile: mai devreme sau mai târziu vor plăti pentru acțiunile lor.

”Primim ceea ce oferim. Lumea este doar o oglindă în care ne privim” James Allen.

„Un om suspicios îi consideră pe toți ceilalți la fel ca el. Un mincinos nu crede că pot exista oameni care spun tot timpul adevărul. Un om invidios vede invidia în toți ceilalți, iar un avar este ferm convins că toată lumea vrea să pună mâna pe banii săi. Cine se îmbogățește prin mijloace necinstite doarme cu un pistol sub pernă, căci îi consideră pe toți ceilalți la fel de necinstiți ca el. Un om care este sclavul simțurilor sale îi consideră pe sfinți niște ipocriți. Invers, cei care cultivă gânduri de iubire regăsesc iubirea oriunde s-ar uita. Un om onest și încrezător nu nutrește gânduri de suspiciune. Unul darnic și bun se bucură de norocul altora, neștiind ce înseamnă invidia, iar cel care l-a recunoscut pe Dumnezeu în el însuși îl vede în egală măsură în semenii săi.”