1. Costul

Economisește timp, nu bani.

Folosește timpul pentru a face bani, iar banii pentru a câștiga timp.

Economisirea banilor cu scopul de a-i înmulți este o capcană care nu face decât să ne răpească din capitalul viitor.

Economisirea ar trebui oprită în momentul în care ne împiedică să fim productivi, spunea Henry Ford.

Efortul depus pentru a găsi alimentele cele mai sănătoase la cel mai convenabil preț, hainele cele mai calitative în raport cu costul lor, activitățile cele mai ieftine care aduc cel mai ridicat nivel de satisfacție nu fac decât să îți consume energia pe care ai putea-o folosi făcând banii pe care încerci din greu să nu îi cheltuiești. Este limpede că acest stil nu poate aduce beneficii pe termen lung.

Costul de oportunitate trebuie mereu avut în vedere indiferent de activitate. Două ore în care gătești sunt două ore în care nu poți să muncești. Alegerea ne aparține.

Investirea banilor către prosperitate nu ne face decât să funcționăm în modul de supraviețuire, în care unicul scop este să treacă timpul pentru a economisi și mai mulți bani. Scopul nu este să fim pasivi, ci agresivi.

Scopul este să fim activi, într-un mod de luptă, de continuă expectativă, de capitalizare a oportunităților.

Finalitatea nu poate să fie rezultatul, ci faptul că devenim mai pricepuți.

Dacă planul secret de a face bani este economisindu-i, atunci intrăm într-un mod care mătură pe jos cu productivitatea.

Studierea economiei este esențială pentru că ne schimbă mentalitatea cu privite la bani. Contextul oferă interes, imediat ce înțelegem principiile de funcționare devenim dintr-o dată interesați să ne implicăm activ în obiectul studiat.

Doar când ne dăm seama că banii nu sunt reali și că valoarea lor depinde de încrederea pe care oamenii o au în aceștia, că ei nu au valoare proprie, intrinsecă, ci în raport cu bunurile, abia atunci vom avea suficient curaj să îi punem la bătaie, să îi pierdem, să îi câștigăm, să îi împrumutăm, să uităm de ei. Abia după ce înțelegem că banii sunt energie nematerializată, că așa cum spunea personajul lui Gogol din Suflete moarte, ”dacă un om are bani, atunci este cineva oriunde în lume”, că trebuie să facem tabula rasa cu tot ce am fost învățați despre ei, fiindcă lecțiile care ne-au fost predate au fost trecute prin filtrul convingerilor limitate, al neputinței și al lipsei de încredere, abia atunci vor înceta să ne mai sperie.

Un film e mult mai interesant dacă cunoști câte ceva despre actori, despre cum au reușit să câștige audiția și cu cine au concurat, despre modul în care producția a reușit să surprindă unele cadre; e valabil pentru orice lucru: contextul stârnește interesul, cu cât știm mai mult, cu atât devenim mai interesați.

Există o metodă pentru a distorsiona timpul: fie faci ce-ți place, fie ce urăști. O oră trece extrem de repede dacă te distrezi, dar dacă alergi timp de o oră ai timp să te gândești la toate dilemele universului și să și vii cu soluții pentru a le rezolva.

Fiecare poate să ia câteva decizii care îl vor face mai fericit. Succesul diferă de la un caz la altul, dar numitorul comun sunt banii doar pentru că ei sunt măsura valorii în capitalism. Deci dacă ne plângem de puținătatea lor, nu avem o problemă cu banii, ci cu noi înșine, nu dispunem de suficiente mijloace pentru a-i cumpăra, după exemplul lui Adam Smith.

Indiferent de activitatea pe care o facem, avem nevoie să fim plătiți. Nu ne putem sustrage din jocul banilor, nu avem de ales decât să facem parte din el, indiferent dacă suntem doctori, ingineri, scriitori, profesori, avocați, muzicieni; în era capitalismului fiecare are posibilitatea de a folosi banii în mod lucrativ prin diverse mijloace care îi stau la dispoziție neîncetat.

Lipsa banilor provine mai degrabă din aversiunea față de muncă.

Imediat ce urmează să facem un lucru care ne pune în dificultate, creierul încearcă din greu să ne mențină într-un mediu confortabil. Stratagema sa este însă doar o perdea de fum.

2. Limitarea

O convingere de care nu suntem conștienți, așa cum am mai amintit și în alte scrisori, reprezintă cea mai mare tiranie pentru că nu putem lupta împotriva ei din moment ce nu știm că există.

Concepția lui Nietzsche conform căreia totul e posibil ar trebui să fie aplicată minții umane, nu folosită drept un atac împotriva umanității, după cum alții s-au bazat pe ea pentru a comite cele mai mârșave păcate împotriva omului.

Cu privire la mentalitate vrem noi să credem că nu există nicio regulă, că totul este posibil, convingerea asta vrem să o adoptăm.

Cel mai perfid crez este acela conform căruia nu merităm să fim fericiți, că așa am fost concepuți, să suferim. Și într-adevăr așa este, omul a fost blestemat să își muncească pământul cu sudoarea feței, dar asta nu înseamnă că nu ne putem simți bine în timp ce îndeplinim porunca. Dimpotrivă, suferința creează un vid care se va umple cu fericire.

”Fericiți cei ce plâng, căci aceia vor fi mângâiați”.

Nu putem atinge starea de fericire fără suferință, după cum nu putem suferi decât dacă am fost înainte fericiți. Altfel, de unde am ști să le deosebim între ele? Dacă ne naștem cu o durere în corp pe care o simțim încă din prima clipă de viață atunci nu ne deranjează pentru că nu știm că există, face parte din noi.

O cană de apă pentru un om care a alergat 50 de kilometri reprezintă o comoară, iar pentru cel căruia nu îi este deocamdată sete nu înseamnă mai nimic. Oscilăm încontinuu între durere și plăcere: cu cât durerea e mai mare, cu atât e mai mare plăcerea și invers.

Omul aflat mai mulți ani în închisoare percepe o plimbare prin parc diferit de cel care se plimbă zilnic.

Cine plânge va fi mângâiat, o relație dintre cauză și efect.

Dar cel care simte în fiecare zi plăcere va fi un om mizerabil atunci când va trebui să plătească factura pentru fericirea câștigată nu prin suferință, ci prin metode artificiale promovate deja mult prea agresiv în societate.

Referințele noastre ne conferă încrederea de care avem nevoie pentru a face un lucru. Nu putem avea, evident, referințe pentru toate activitățile pe care le facem chiar înainte de a le face – la fel cum primul job pentru un absolvent pretinde experiență pe care acesta nu a avut ocazia să o dobândească.

Nu putem acționa cu încredere doar în cadrul activităților pe care le-am mai făcut, am bate pasul pe loc. În schimb, este indicat să folosim tipare de recunoaștere care să ne genereze, prin deducție, încrederea de care avem nevoie.

Dacă un student a luat o notă mare la un examen a cărui materie nu a crezut vreodată că o va stăpâni, dar totuși a făcut-o prin dedicare, muncă și perseverență, atunci deducem că poate obține același rezultat pentru orice altă activitate aparent dificilă. Acesta este un exemplu în care folosim experiențele într-un mod care ne avantajează. Cum altfel au putut mințile luminate să creeze invenții care, prin definiție, nu au mai fost niciodată fabricate? Sau cum ar fi putut atâția cuceri domenii cu care nu au avut legătură niciodată?

Cel mai important este să ne căutăm în mod deliberat referințe care să ne pună la îndoială convingerile. Mulți credem că singura posibilitate de a genera bani este muncind pentru un job, din moment ce singurul venit de care am avut parte până acum a provenit din munca pentru un salariu. Mulți am mai câștigat bani muncind ore în plus în weekend, vânzând un obiect, finalizând un proiect contracost, dar prea puțini am făcut-o într-un mod consecvent, sub forma unui venit lunar.

Nu avem nicio referință cu privire la faptul că nu avem nevoie de job ca să facem bani pentru că niciodată nu am căutat să o avem, nu am încercat niciodată să ne susținem cheltuielile zilnice cu un venit câștigat în afara unui salariu. Tot ce trebuie să facem este să creăm această dovadă.

• Primul pas este să vindem ceva, orice, de preferat în domeniul în care vrem să ne desfășurăm activitatea. Secretul este să facem prima vânzare pentru a ne consolida referința conform căreia suntem capabili să generăm bani fără un loc de muncă.

• Al doilea pas este să facem primul pas în mod consecvent: să generăm suficienți bani încât să ducem stilul de viață dorit.

În aceeași ordine de idei, dacă ai o dorință, obține o mică referință în acea direcție pentru a-ți demonstra ție însuți că ești capabil de a avea succes în domeniul vizat. Creierul funcționează ca un mecanism de atingere a unui scop. Trebuie să îi demonstrăm că suntem capabili să ne atingem acel scop prin câștiguri mici care devin din ce în ce mai mari. ”Fă-ți patul” pentru a construi o bază, iar apoi adaugă victorii la acea bază. E mai probabil să faci ce îți propui dacă ziua ta decurge în mici victorii care îți demonstrează că deții controlul asupra a ceea ce urmează să se întâmple.

Noi vrem să câștigăm, nu vrem să fim filosofi.

Câștigă cel care beneficiază de cel mai bun sistem, iar acesta este unul care nu acceptă compromisuri, asupra căruia nu putem interveni indiferent ce ni se întâmplă, este singura cale.

Sistemul cel mai bun este de a face ce trebuie indiferent de ce se întâmplă, iar cel mai important lucru este să îl respectăm indiferent de cum ne simțim.

Cum ar fi să respectăm legile doar atunci când simțim nevoia să o facem?

La ce bun ne-ar folosi principiile dacă le-am respecta doar atunci când avem chef?

Avem nevoie de reguli, altfel ne-am dizolva.

Societatea a înțeles foarte bine necesitățile umane, ca dovadă iluzionarea sistematică a maselor cu privire la faptul că locul de muncă este singura metodă prin care pot face bani, că au neapărat nevoie de școală, de o facultate, de un master, de o diplomă, etc. Bunele practici pentru cetățeanul ideal sunt doar constrângeri ale libertății deghizate în sfaturi pentru succes, o impunere subtilă a anumitor reguli în jurul cărora să ne construim viața, benefice mai mult pentru societate decât pentru individ.

Mințile de la conducere știu că animalul uman este fericit doar respectând reguli adoptate conștient sau inconștient, că omul este fericit doar dacă este constrâns, doar dacă are certitudine, doar dacă este tras la răspundere de către altcineva, altminteri s-ar pierde în amalgamul de plăceri și distrageri.

Majoritatea sunt nevoiți să fie disponibili unui interval orar în cadrul căruia nu pot decât să muncească. Și chiar dacă nu ar munci câteva ore, ceea ce probabil o să se întâmple în multe zile, tot trebuie să fie disponibili, să rămână prezenți, cu alte cuvinte, supravegheați, să rămână alerți, să nu lase loc gândurilor să le acapareze mintea.

Cei mai mulți se comportă asemenea fecioarelor înțelepte care ies cu candelele în întâmpinarea mirelui, mereu alerți, mereu la dispoziția cuiva, mereu prezenți, „Vegheați dar, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.”

Să căutăm deci în mod conștient experiențe care ne clatină sistemul de convingeri.

Secretul este să facem ce avem nevoie pentru a câștiga, evident respectând legile morale și ale bunului simț.

Doar omul care învață să fie liber se poate bucura de cele mai înalte realizări. Aproape toate acțiunile noastre sunt dictate într-o anumită măsură de frica de libertate. Ne eliminăm sistematic orice opțiune pentru că povara alegerii atârnă prea greu pe umerii noștri. Preferăm, mai degrabă să nu avem de ales decât să fim puși în situația de a alege. Ce ne scapă însă este că alegerea este inevitabilă, inacțiunea este tot o alegere.

Inacțiunea este tot o acțiune.

Alegem în mod deliberat să nu facem nimic. Am făcut răul pentru că am ales să nu facem binele. Am comis un păcat pentru că am ales inacțiunea în locul acțiunii. Trebuie să ne salvăm pe noi înșine, nu doar pe alții. Dacă schimbarea este la o întindere de mână, dar alegem să nu luăm atitudine, atunci suntem doar niște păcătoși. Devenim fie buni, fie răi pentru că, alegând să ne facem nouă un bine, vom face bine și celor din jurul nostru, care vor proceda asemenea pentru cei din jurul lor. Evitând să acționăm creăm un efect de fluture care va influența viața a mai mulți oameni.

3. Munca. Blestemul

Pentru cei mai mulți fericirea devine realitate atunci când sunt activi, când contribuie, când muncesc. Anton Cehov a pusa problema muncii în romanul său ”Livada de vișini”.

În ultimul său roman, ”Învierea”, Tolstoi critică sistemul de justiție al Rusiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea, îi descoperă sistematic erorile și modul în care oamenii eliberați din închisori contaminează mai degrabă societatea, aceștia nu doar că nu s-au îndreptat, ci și-au cultivat viciile și au adoptat concepția lui Nietzsche potrivit căreia totul e permis, răspândind-o mai departe în popor.

Un bătrân din penitenciar spune că sistemul de justiție tratează omul asemenea unui animal, dându-i mâncare ca la porci, ținându-l închis fără a avea posibilitatea de a-și câștiga traiul prin muncă – așa cum, după ce a ascultat de Eva și a mâncat din fructul interzis, Adam a fost blestemat să ”își muncească pământul cu sudoarea feței”.

Nu e de mirare că omul care nu muncește nu va fi niciodată împlinit. Nu îndeplinește anatema care a fost aruncată asupra lui: „Cu multă trudă să îți scoți hrana din pământ în toate zilele vieții tale” (Geneza).

Un blestem nu poate fi ocolit, evitat, îndepărtat, înlăturat. Trebuie respectat și îndeplinit cu religiozitate, este singura cale. Altminteri nu s-ar mai numi blestem, ci ar fi doar o sugestie pe care am alege să o respectăm sau nu.

Tocmai asta e și ideea, că nu avem de ales decât să muncim, să iubim munca mai mult decât rezultatul.

Majoritatea suntem prinși în munca pentru existență. Ne mulțumim să producem doar ce consumăm. Nu aceasta este calea.

Întrebarea se pune în felul următor: dacă nu ar trebui să mai muncești nicio zi din viața ta, ce ai face astfel încât să câștigi bani? Ce ai face pentru a aduce valoare? Aduc banii în discuție doar pentru simplul fapt că ei reprezintă scorul în capitalism. Nu putem crea un produs pentru ca apoi să îl schimbăm pe saci de cartofi, nu l-ar mai lua nimeni în serios. Dacă produsul e bun, suntem obligați să îi arogăm un preț pe măsură pentru ca cel care îl achiziționează să se simtă responsabil în a-l utiliza în acord cu suma cheltuită.

Pentru că întrebarea, de cele mai multe ori, se pune așa: dacă nu ar trebui să mai muncești niciodată, ce ai face? Iar atunci ne gândim la hobby-uri, plăceri, distracții (dar divertismentul nu aduce valoare celui care îl consumă, ci celui care îl creează); ne gândim mai degrabă cum să consumăm decât cum să producem.

Întrebarea corectă este cum am contribui astfel încât să generăm bani, nu pentru că am avea nevoie de ei din moment ce nu mai suntem nevoiți să muncim, ci pentru că banii sunt măsură a valorii.

Că trebuie să rezolvăm oricum paradigma libertății, asta o știm, o putem rezolva acum sau mai târziu, cert este că trebuie rezolvată la un moment dat; că nu ești productiv decât dacă ai un job, iarăși necesită o rezolvare cât mai rapidă. Ești fericit că amâni momentul și bați pasul pe loc, dar nu faci decât să îți răpești din capitalul viitor. Orice activitate la care îți dorești să fii priceput în viitor trebuie făcută acum.

Cineva pretinde că nu are nevoie de bani, că vrea siguranță, experiență, carieră, pensie, că preferă un mediu de lucru pozitiv și sănătos, armonie familială. Aceiași oameni ar lăsa baltă aceeași siguranță, aceeași experiență, aceeași carieră, aceeași pensie, ar întoarce spatele tututor acestor lucruri pentru o sumă modestă de bani, dacă aceeași sumă le-ar satisface plăcerile cele mai adânci. Iar dacă banii sunt mai importanți decât 20 de ani de carieră, de ce nu ne-am concentra pe a face bani, rezolvându-ne restul problemelor în jurul acestei activități? Dacă 6 cifre fac un om să lase baltă 15, 20, 25 de ani de experiență, de ce nu se concentrează pentru a face suma respectivă în primul rând?

Liniștea vine atunci când facem ce trebuie, iar fiecare știe ce trebuie să facă.

Aproape orice emoție negativă ne arată un potențial reprimat. Energia nu poate fi neutralizată, poate fi doar transformată (în lucru mecanic).

Natura unei persoane nu poate fi înăbușită/reprimată până în măsura în care o reducem la nimic fără să provocăm daune iremediabile în suflet. Experții în domeniu predică reducerea la medie pentru că au înțeles faptul că omul poate fi fericit sau poate fi liber, dar trebuie să aleagă între fericire și libertate, nu le poate avea pe amândouă.

Omului nu îi este dat să guste din pomul cunoștinței binelui și răului, vedem urmarea încălcării acestei porunci încă dinaintea începutului veacurilor. Imediat ce înțelegem mecanismul pe baza căruia natura umană înaintează grosolan în timp și spațiu nu mai avem de ales decât să îl observăm în mod obiectiv și să intervenim pentru a-l îmbunătăți.

Cunoașterea vine cu o mare responsabilitate. Nu mai putem șterge ceea ce am văzut, nu mai avem de ales, rămânem fără opțiuni.

Nu am fi mai fericiți dacă am putea în continuare să arogăm responsabilitatea providenței, planului divin care este scris și nu mai poate fi schimbat, soartei, destinului, nu am trăi împăcați cu noi înșine și cu Dumnezeu? Nu ar fi mai degrabă folositor pentru animalul uman să fie convins că drumul i-a fost deja predestinat și că nu mai are opțiunea de a alege, că liberul arbitru este doar o altă invenție pentru a contribui la iluzia libertății convenită tacit la nivelul întregii umanități?

Nu am fi mai fericiți să nu dispunem de libertate decât să o avem din plin? Răspunsul este simplu pentru cine are curajul să răspundă sincer.

Omului nu îi este dat să cunoască, ci să trăiască. Tolstoi a expus ideea în mod artistic în mai toate operele sale.

Muncitorul a cărui singură grijă este aceea de a munci pământul nu se gândește la scopul muncii sale în ansamblul evenimentelor care se succed neîncetat. Nu se gândește nici la filosofie, nici la religie, nu pune la îndoială existența lui Dumnezeu.

E liniștit pentru că face lucrul pe care a fost blestemat să îl facă.

Muncitorul știe un lucru și este singurul lucru de făcut: să muncească pământul.