Economia nu înseamnă bani.

Educația financiară înseamnă dezvoltare personală.

”Cine a învins frica și descurajarea, a învins eșecul”, spunea James Allen.

”Dacă cineva își golește mintea ca să-și umple capul, atunci nimeni nu îi poate fura banii. Investiția în educație ne oferă întotdeauna cea mai mare rentabilitate”, spune Benjamin Franklin.

Cea mai sigură cale de a ne păstra banii este să învățăm cum să îi facem indiferent de contextul social-economic.

Citim despre cum funcționează băncile, înțelegem principiile economiei, istoria monedei, cum marfa devine bani, iar banii devin marfă, înțelegem circulația capitalului, dar nu reușim să respectăm chiar și prima condiție, aceea de a ne trezi dimineața și de a ne concentra câteva ore făcând un lucru productiv, care generează rezultate.

Omul va fi întotdeauna atras mai degrabă de mister decât de lucrurile simple. Ne spune istoria celor mai mari înșelătorii care au abuzat de lăcomia oamenilor promițând bani fără efort. Pe dorința acestora de a obține o transformare imediată fără a fi nevoiți să plătească prețul s-au clădit multe averi. Escrocheria funcționează pentru că speculează un câștig gratuit, care nu poate exista. Mecanismul e simplu, dar incredibil de eficient: ca să obținem y, trebuie să facem x. Scamatorii denaturează ecuația, elimină x-ul și spun că nu trebuie să facem nimic pentru a-l obține pe y. Capcana rămâne la fel de atrăgătoare.

Cei mai mulți bani provin din acțiuni concrete. Ajutăm pe cineva și primim bani în schimb. Dar am fost educați să nu putem acționa pe cont propriu, așteptăm mereu pe cineva să ne spună ce să facem.

Cei mai mulți suntem pierduți dacă primim o libertate totală de decizie.

“Dorința de a înfăptui vine din cunoașterea faptului că putem înfăptui.” Dacă ne lipsesc cuvinte și concepte, e limpede că nici nu ne vom gândi niciodată la ele, din moment ce nu suntem conștienți de existența lor. Prea puțini cumpără o acțiune dacă termenul nu se află în vocabularul lor, după cum omul are înclinația să simtă doar emoțiile pe care le cunoaște.

Banii sunt măsura inteligenței în era capitalismului, ei sunt expresia succesului; ne arată cantitatea de valoare pe care o aducem în societate.

„Dacă cineva se plânge de puținătatea banilor”, spunea Adam Smith, „înseamnă că nu dispune de suficiente mijloace pentru a-i cumpăra”. Poți să cumperi bani cu produse sau servicii. Poți schimba produsul pe bani. Inversează ecuația. În loc să dai banii pe produs sau pe serviciu, dai produsul sau serviciul pe bani, e același lucru.

În loc să dai muncă pe bani, oferă un produs sau un serviciu în schimbul banilor.

Secretul e să cumpărăm banii prin intermediul altor mijloace.

Descoperă idei care îți oferă un avantaj.

Evident că nu avem suficienți bani, pentru că nu avem suficient timp într-o singura zi pe care să îl oferim în schimbul lor. Un salariat, dacă ar avea de ales, ar da nu 8 ore de munca într-o singură zi, ci de 3 ori mai mult, adică 24 de ore de muncă astfel încât salariul să fie de 3 ori mai mare. Dar nu ne permit legile fizicii să facem asta. Singura opțiune e sa așteptăm.

Schimbul timpului pe bani nu ne permite sa aplicăm efectul de levier, pentru că nu există suficient de mult timp într-o zi pe care să îl dăm în schimbul sumei de bani pe care o dorim. Dar dacă schimbăm un produs, care, in plus, poate fi și duplicat, atunci cantitatea de produse pe care o putem da in schimbul banilor e îngrădită doar de legile fizicii și ale bunului simț. În cazul unui serviciu schimbat contra banilor, limita este dată de calitatea pe care o oferim, și anume, cu cât serviciul e mai calitativ, cu atât mai mulți bani vom primi. Posibilitățile sunt greu de estimat și depășesc orice calcul.

Munca pentru salariu e un joc limitat, poate fi extins doar până într-un anumit punct. Levierul este timpul – resursa limitată pe care sub nicio formă nu o putem manipula dupa chipul si asemănarea noastră, în timp ce limita unei afaceri e impusă doar de propriile limitări. O afacere sau un brand care ne aparține se poate extinde doar cât de mult ne putem noi extinde. Orice limitare înseamnă un neajuns al propriei personalități.

Nu noi stăpânim timpul, timpul e stăpânul nostru.

„Timpul este singurul care creează cu adevărat, după cum este și singurul care distruge”, spunea Gustave le Bon. „Dacă o furnica ar dispune de suficient timp, ar putea nivela Mont Blanc-ul.”

Ca să ne dăm seama cum am ajuns aici, trebuie întotdeauna să ne întoarcem în trecut. Niciun regim nu se poate prăbuși într-o singură zi, pentru ca o revoluție să apară e nevoie de o sămânță pe care timpul să o înflorească, să îi dea viața. După cum nici un divorț nu are loc spontan, este rezultatul acumulării tensiunilor pe o perioadă lungă de timp. După cum nici viciile nu se dobândesc aleatoriu, sunt suma gândurilor noastre întreținute pe o perioadă lungă de timp.

Nimeni nu are succes peste noapte, este doar rezultatul obiceiurilor sale pe o perioadă lungă de timp. La fel cum nici munții nu răsar de nicăieri, sunt expresia acumulării, a presiunilor geologice, a ridicărilor treptate, a eroziunii constante de-a lungul secolelor.

Nimic nu e instantaneu. Dar cat de mult ținem noi cont de principiile naturii, a inteligenței care ne-a creat? În schimb, ne petrecem cea mai mare parte a vieții oferind cea mai prețioasa resursă a noastră contra unor lucruri dintre cele mai puțin prețioase. Schimbăm timpul pe bani în fiecare zi fără să ne dăm seama că, pe măsură ce practicăm acest obicei, pierdem puterea de a îl mai practica. 

În cele din urmă este vorba despre libertate, nu despre bani.

Îngrădiți de propria libertate, preferă să nu fi avut de ales decât să fie puși în postura de a alege.

Dacă un om care a muncit zeci de ani într-un program strict obține subit o sumă enormă de bani capabilă să îi cumpere libertate deplină, să facă orice vrea, când vrea, e posibil să fi fost mai degrabă blestemat decât norocos. Vedem acest fenomen în cazul celor care câștigă la loterie și, în ciuda sumei imense de bani, se întorc peste câțiva ani exact acolo de unde au plecat, pentru că nimeni nu se poate ridica mai mult decât îi permite gândirea.

Cine face față unei sărăcii acute nu poate face față și unei bogății acute. În primul caz, nu are multe de ales, se rezumă la lucrurile de subzistență. În al doilea caz, are prea multe de ales, are ocazia de a decide aproape în orice context al propriei vieți, iar nu mulți suntem pregătiți pentru o asemenea responsabilitate.

Inconștient, respingem banii care ne-ar putea cumpăra o prea mare libertate. Noi nu vrem să fim responsabili, nu vrem să alegem, preferăm să nu avem liberul arbitru. 

Societatea a înțeles că omul are de ales între libertate și fericire, iar acesta va alege întotdeauna fericirea. Organismul societății ne prezintă mereu un inamic extern pe care trebuie să urâm, mereu venind din exterior, niciodată din interior. Dușmanul poate să fie vizibil sau invizibil, nu are importanță atât timp cât majoritatea crede în el. Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândiți-vă în ce pericol suntem, mereu la un pas să ne dezintegrăm, să dispărem de pe fața pământului. Faptul că ne putem plăti cu greu facturile, sau că un politician, deși a călcat strâmb, nu a fost pedepsit cu închisoarea, pălesc în comparație cu bombele atomice care pot distruge lumea la o singură apăsare de buton. 

”Panem et circenses” sau ”Dă-le pâine și circ și nu se vor răscula niciodată”, cum a observat poetul Juvenal. O asemenea iluzie e imperativ să fie întreținută de către mașinăriile de propagandă, pentru o bună funcționare a societății, altminteri atenția s-ar îndrepta acolo unde sunt adevăratele probleme… Dar dacă ne obișnuim cu primejdia, dacă acceptăm că este mereu un inamic care ne amenință, dacă suntem într-o stare perpetuă de alertă încât devine un stil normal de viață, atunci nu mai suntem capabili să recunoaștem pericolul real.

Soluția a fost mereu direcționarea atenției către interior, nu către exterior. 

Concentrarea pe sine nu este egoism, ci dimpotrivă, doar îndreptând atenția asupra noastră putem contribui.

Soluția nu a fost niciodată studierea obiectului economiei, ci a naturii umane. Omul nu poate fi controlat de propria creație.