Întreabă-te dacă vrei să fii precum oamenii care te înconjoară. Vrei să arăți ca ei, să te comporți ca ei, să ai banii pe care aceștia îi au, să ai și tu parte de realizările lor? Vrei să vorbești la fel, să gândești la fel?

Dacă răspunsul este nu, atunci ai o datorie morală față de tine însuți să pleci cu orice preț. Altfel, indiferent că îți dorești sau nu, o să ajungi asemenea celor din jurul tău, este inevitabil. Procesul are loc subtil, dezvolți inconștient tendința de a adopta același comportament, aceeași gândire, aceleași obiective.

Omul dezvoltă înclinația de a se armoniza cu cei din jur. Mulțimea din care acesta face parte formează o masă a cărei inteligență nu este suma indivizilor, ci media lor.

Gustave le Bon a demonstrat principiul aderării unui individ la grup, modul în care acesta își pierde identitatea individuală și devine parte din masa amorfă. Procesul are loc subtil, dezvoltăm inconștient tendința de a adopta același comportament, aceeași gândire, aceleași obiective.

Dacă nu faci pasul de a pleca din locul care nu ți se potrivește, vei duce încontinuu un război cu tine însuți care te va priva de putere, pe care ai putea-o folosi de altfel făcând lucruri productive.

Nu ne putem reprima natura. Consecința tentativei de a face asta o regăsim peste tot în jurul nostru. În schimb, o putem transforma.

Ne întrebăm care este motivul pentru care nu avem energie, entuziasm, cum de suntem mereu slăbiți, lipsiți de puteri? Pentru că ne consumăm energia încercând să reprimăm dorințe cărora nu le dăm curs, încercăm să acoperim vocea care strigă că nu facem ce trebuie, că nu suntem în locul potrivit, că nu ne asumăm suficiente riscuri, că nu facem pasul.

Cei mai mulți sunt măcinați de un conflict interior care îi seacă de putere.

Umbra reprezintă acea parte inconștientă a personalității care conține slăbiciuni, dorințe, instincte și defecte reprimate – practic, acele aspecte ale noastre pe care nu vrem să le recunoaștem sau care nu se potrivesc cu imaginea de sine conștientă (numită „Persona”). Umbra nu este neapărat negativă; este pur și simplu ascunsă sau neacceptată. Include atât tendințe distructive, cât și un potențial creativ neexploatat. Jung credea că confruntarea și integrarea Umbrei este esențială pentru dezvoltarea personală și pentru atingerea stării de plenitudine.

Un om nu se va putea conforma niciodată cu lipsa libertății, vedem rezultatele acestei încercări pretutindeni. Vedem cum se manifestă “umbra” cu fiecare ocazie, așa cum a numit-o psihologul Carl Jung. “Umbra constă în toate calitățile pe care oamenii le au și pe care încearcă să le nege sau să și le reprime.”

În momentul în care umbra pune stăpânire pe corp și pe minte, experimentăm momentele în care oamenii nu mai par aceiași, vocea e diferită, privirea se schimbă subit, limbajul corporal este înlocuit. Comportamentul pe care umbra îl manifestă este, de obicei, unul care contrazice purtarea obișnuită a unui individ și pe care acesta o afișează constant.

Cu cât depunem mai multă energie pentru a reprima umbra, cu atât mai intens se va manifesta atunci când va avea ocazia.

O trăsătură empatică maschează exact contrariul. Este mai degrabă o metodă de apărare: „dacă mă place, nu îmi va face rău”.

Violența pe care un om o afișează arată că se teme.

Încrederea exigentă denotă slăbiciune.

Arată-mi un om nervos și o să îți arăt un om căruia îi e frică.

James Allen spunea că “nemișcarea este simbolul puterii, muntele, stânca, stejarul care rezistă în fața furtunii. Pasiunea nu înseamnă putere. Ea este o furtună violentă care răbufnește furioasă, năpustindu-se asupra stâncii neclintite”.

Vedem aceeași învățătură în Scripturi: “dacă cineva îți dă o palmă, întoarce și celălalt obraz”, ceea ce nu înseamnă în niciun caz să fim slabi, contrar opiniei publice, iar interpretarea conform căreia un creștin nu trebuie să se apere ajunge mai ales la cei necredincioși – lucru ce nu ajută deloc la abandonarea ateismului și convertirea la creștinism. Interpretarea nu trebuie făcută literal, palma semnifică o jignire la care doar cineva mai prejos decât noi se pretează. O insultă nu va veni niciodată de la cineva mai sus, acesta din urmă nu are niciun motiv să jignească. Cel care jignește se plasează automat, prin această faptă, sub noi. Prin urmare, Biblia spune să nu ne coborâm la același nivel cu un om mai mic, să nu întoarcem răul cu rău. Richard Nixon, unul dintre cei mai respectați președinți ai Americii, spunea că un om care te urăște câștigă doar dacă și tu îl urăști înapoi.

Vedem manifestarea umbrei peste tot în jurul nostru. Un om care are o repulsie față de autoritate, dar care se teme prea mult încât să iasă de sub stăpânirea ei, va încerca, cu prima ocazie, să își afirme superioritatea față de cineva pe care îl consideră mai slab – copiii, prietena, soția, partenerul, sau altcineva aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit.

Vedem un exemplu concret în cazul unui cuplu nemulțumit de situația profesională, de exemplu, sau de situația lor în general care, reușind să plece într-un final într-o vacanță bine meritată, începe lupta pentru superioritate – atât asupra propriei persoane, cât și asupra partenerului. Fereastra de libertate pe care aceștia au reușit în cele din urmă să și-o câștige e mult prea mică pentru a mai ține ostatică adevărata natură a lor. Timpul e prea scurt pentru a mai suprima personalitatea, așa că se revarsă dintr-un preaplin: fiecare își joacă rolul pe care și-ar dori să îl aibă în realitate.

Vacanța devine în cel mai scurt timp oportunitatea pentru a-și manifesta puterea pe care niciunul nu are ocazia să și-o exercite în viața de zi cu zi.

Vedem, de asemenea, manifestarea umbrei în trafic, unde nu există aproape nicio consecință în a jigni pe altcineva, fiind protejați de două tone de metal forjat.

Fie luptăm să ne eliberăm, fie luptăm cu noi înșine. Indiferent ce facem, ducem o luptă, iar inamicul poate fi unul exterior sau unul interior.

Din păcate, contrar învățăturilor din cărțile de dezvoltare personală, în cazul luptei cu reprimarea naturii, câștigarea acesteia ar însemna doar să aderăm la mulțime, să fim precum majoritatea, din moment ce presupune suprimarea personalității noastre adevărate până în măsura în care o reducem la nimic. Devenim o carcasă, parte din grup, care a adoptat comportamentul celor din jurul nostru nu pentru că am ales să facem asta, ci pentru că am depus un efort supraomenesc să nu ne desprindem de el, deși în adâncul nostru voiam să fim diferiți. Să câștigăm lupta cu sine înseamnă să ne reducem la medie, să fim absorbiți de mulțime.

Psihologul spune că nu e în regulă să fii nefericit, că nu este normal să fii depresiv, dar emoțiile negative sunt doar semnale care ne arată că nu facem ce trebuie. Acesta va investi timp și efort pentru a te antrena să ignori tocmai însușirile care ți-ar putea oferi un avantaj.

Schimbarea nu vine niciodată din mulțumire de sine, ci din durere și necesitate. Faptul că nu ești mulțumit denotă exact motivul pentru care ai o șansă în comparație cu ceilalți. Înlăturarea acestei „nemulțumiri” nu poate rezulta decât în lipsa mișcării sau a acțiunii, în statul pe loc, te plasează deci într-o poziție docilă care te dezavantajează.

Din păcate prea mulți ies învingători în lupta cu propriile emoții reușind astfel să le neutralizeze, luptă pe care o poartă doar pentru că au fost programați să creadă că nu au de ales decât să o câștige. Dar cu ce preț? Este o victorie a la Pirus, obținută cu un cost atât de mare pentru învingător, încât aproape că echivalează cu o înfrângere.

Scopul este folosirea emoțiilor negative în mod productiv, nu eliminarea lor.

Lupta cu propriile emoții creează rezistență. Energia nu poate fi consumată, doar transformată în lucru mecanic.

În momentul în care apare sentimentul de vinovăție că vrei să ai parte de mai mult trebuie să faci un pas în spate și să realizezi că ai fost supus în mod tiranic unui nivel ridicat de hipnoză, împotriva căruia nu ai putut lupta pentru că nu ai știut că există.

În momentul în care te simți vinovat că vrei mai mult, trebuie să îți dai seama că senzația vine din copilărie, unde ai fost de atât de multe ori mustrat pentru că ai îndrăznit să speri la ceva diferit față de ce vedeai în jur.

În momentul în care apare cea mai mică urmă de vină, în momentul în care te simți nedemn de cele mai frumoase lucruri, atunci când crezi că pentru tine nu e scris să te bucuri, să ai parte de tot ce e mai frumos, trebuie să realizezi că ești supus unui nivel intens de programare din partea societății pe care ești obligat moral să îl rescrii.

Adevărul ne va elibera.