Realitatea e brutală. Natura răsplătește după ce faci, nu după cum te simți.

Cu alte cuvinte, suntem plătiți după faptele noastre. 

„Și drumul către iad e pavat cu intenții bune”. 

Și chiar dacă intenția unei persoane de la conducere, să spunem din perioada Germaniei naziste, este să facă bine poporului său, dintr-un sincer și profund sentiment de naționalitate, iar acesta acționează în conformitate cu credințele sale aparent binefăcătoare, chiar dacă, deci, intenția este bună în sinea ei pentru că dorește binele, acțiunile pot provoca dezastru și suferință. Exemplul este extrem de elocvent.

Realității nu îi pasă de intenție, ci de acțiune. Nu îi pasă ce anume îți dorești, ci ceea ce faci.

Legea atracției este doar o altă născocire, o metodă eficientă menită să genereze bani pe baza atât a naivității oamenilor, cât și a tendinței noastre ca specie de a ne menține în siguranță, într-o stare confortabilă care nu implică riscul pentru că este lipsită de acțiune. E mai probabil să cumpărăm o carte care ne arată cum să facem bani fără riscuri în detrimentul uneia care ne invită să riscăm. Alegerea e evidentă: de ce am risca dacă nu este necesar? De ce ne-am supune riscului dacă putem obține același rezultat în lipsa lui? 

Ce poate fi mai minunat decât să atragem aurul cu puterea minții? Confruntat cu două opțiuni care promit același rezultat, omul o va alege aproape întotdeauna pe aceea care implică mai puțin risc. Este normal să procedeze așa fie din înclinația ereditară de a nu ne pune în pericol, pentru a perpetua specia, fie din faptul că pur și simplu un risc inutil nu merită asumat. 

Așa este animalul uman programat: să își conserve energia. Cei care cunosc chiar și într-o mică măsură principiile naturii umane au ocazia să abuzeze de ele în beneficiul propriu. Nivelul de înșelăciune la care majoritatea se dedau provine mai mult din lipsa cunoștințelor decât din nivelul de inteligență. Mulți cădem, chiar dacă și pentru puțin timp în capcana atragerii banilor prin intermediul gândului întrebându-ne, după o vreme, dacă o folosim corect din moment ce nu am atras niciun ban. 

Realitatea e brutală, puțin îi pasă de impresiile noastre.

Cum ar fi ca fiecare să fie răsplătit după ce crede, nu după ce face?

Dacă fiecare primește în funcție de ce gândește, am mai pretinde echilibru? Cât de repede ne-am îndrepta către dezastru?

Gândul, evident, precede creația, dar nu are putere de unul singur.

Dumnezeu a gândit lumea înainte să o facă. Acționând, a dat forma realității care ne înconjoară.

Ne e frică să vedem minciuna din propriile închipuiri. Adevărul este că nu avem curajul să vedem cât de simplă este realitatea, suntem atrași mai curând de poveste. În lipsa misterului, ne-am dizolva. Dacă știm că, atunci când facem x, primim y, unde ar mai fi magia, suspansul? 

Dacă pentru a primi y trebuie să faci îndeajuns de mult x, dar știi sigur că indiferent de perioada de timp necesară ecuația va fi mereu corectă, am alege să nu o mai punem în aplicare. Ar fi prea simplu pentru mintea noastră care a evoluat să asimileze mai degrabă povești complexe și misterioase decât banale ecuații. La fel cum spune o carte al cărei nume nu îl pot menționa, pentru că știți regulile, rata de mortalitate este 100% pe o perioadă suficient de lungă de timp. Dacă facem suficient x, vom obține y, dar simplitatea aceasta brutală nu se potrivește firii noastre, vrem să introducem factorul necunoscut, pe X.

Investim ani de zile într-o imagine mentală care nu ne servește la nimic.

Depunem de mici efort să pictăm un tablou mental perfect. Cu fiecare eveniment din care învățăm ceva nou desprindem o culoare cu care completăm imaginea de ansamblu. Totuși, nu se materializează, continuă să ne scape. Vrem să primim acum timpul investit în această imagine grosolană și să îl folosim în mod util.

Acum vedem că realitatea e brutală și că, de fapt, nu este guvernată doar de legea gândirii, ci și de legea acțiunii.

Dacă vrem un lucru, trebuie să depunem efort pentru a-l obține.

Dacă legea naturii spune că leul va ataca mereu prada mai vulnerabilă dintr-o turmă și o va face în nouăzeci și nouă de cazuri dintr-o sută, iar a suta oară va ataca o pradă mai puțin vulnerabilă, nu înseamnă că legea nu este corectă, ci că este cu atât mai corectă din moment ce există mici excepții. Iar tu nu ești excepția, ci faci parte din majoritatea care nu pot obține ceva fără să plătească prețul. 

Am crezut tot timpul că suntem speciali și avem dreptate. Dar dacă toți copiii sunt speciali, atunci niciun copil nu este special.

Dacă toți suntem considerați speciali, atunci „special” devine o caracteristică universală care ne plasează în mulțime, nicidecum departe de ea. Prin definiție, prin faptul că suntem speciali, devenim parte din majoritate.

”Obișnuința îmblânzește totul”, spunea Baltasar Gracián:

”Primul om care a văzut o cămilă a luat-o la fugă. Cel de-al doilea s-a aventurat ceva mai aproape. Al treilea a îndrăznit să-i treacă peste cap căpăstrul. În viață obișnuința îmblânzește totul, căci ceea ce ar putea părea îngrozitor sau straniu, îndată ce ochii noștri au timp să se deprindă, devine absolut banal.”

Cu ce drept se lasă un om înghițit de vicii? Oare s-a obișnuit așa de mult cu ele încât nu i se mai par atât de respingătoare?

Nu suntem obișnuiți cu ideea de bine, atât de mult nu face parte din gândurile noastre de zi cu zi încât cea mai mică aluzie făcută în mod conștient sau inconștient este distrusă pe loc, nimicită, desființată, nu persistă nici câteva secunde în mintea noastră căci imediat este dată afară la fel de ușor cum am scoate o pietricică din pantof; nu are timp să prindă rădăcini, și chiar de ar prinde, ar fi imediat smulse din pricina obișnuinței de a gândi negativ.

Gândurile se concretizează în acțiuni, iar acțiunile ne vor determina caracterul sau identitatea.

Este limpede că nu putem face un lucru fără ca înainte să îl fi gândit. Atunci de ce ne-am aștepta, după același raționament să avem rezultate chiar opuse gândurilor noastre?

Creierul tinde să materializeze imaginea mentală. Atât timp cât ne e frică de bani, vom deprinde în mod subtil acțiuni care ne vor aduce lipsa lor, exact dilema la care Iacov face referire în Scripturi: „Frații mei, poate un smochin să facă măsline sau o viță să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce” (3:12). 

Putem obține fapte bune din gânduri rele? Sau fapte rele din gânduri bune, curate, elevate?

Un viciu abject denotă o gândire abjectă. Să nu credeți nicidecum contrariul. Nimeni nu face fapte mârșave decât dacă propria sa gândire este mârșavă. Viciul este o slăbiciune a minții, este o dorință care nu se materializează și deci se încearcă obținerea aceleiași plăceri aparente dintr-o acțiune asupra căreia deținem controlul. Cum spunea Orison Swett Marden, ”orice defect gândire se va reflecta în creație”. 

Nimeni nu comite o crimă fără ca mai întâi să o fi gândit. Dacă cineva a făcut o faptă josnică, infamă, trebuie că, înainte de a o face, a gândit-o, chiar și pentru o secundă, chiar și dacă a apărut sub forma unei mici semințe în pădurea deasă a gândurilor noastre. Nu poate să fie altfel.

”Circumstanța nu îl face pe om; îi dezvăluie lui însuși cine este”, spunea James Allen.

De ce zâmbești în timp ce te îndrepți către prăpastie? Oare nu ți-ai pierdut mințile? N-ai obținut ce ai vrut, dar speri că în viitor totul va fi mai bine, totul se va aranja de la sine, în final dreptatea va câștiga. Oare așa gândește un om în toate facultățile mintale? Ești prea mândru. Cu mentalitatea asta vei avea de suferit, sperând la o schimbare. Dacă crezi că binele va învinge, vei avea o surpriză, pentru că realitatea funcționează în acord cu acțiunile, nu cu dorințele noastre. 

Natura îi taxează pe cei care nu contribuie și deci nu sunt benefici întregului, cum altfel am fi putut noi supraviețui ca specie atât de mult timp dacă nu respectând această lege a naturii?

Ești un om drept, dar nu e de ajuns. 

Dreptatea se supune puterii, cel care are cea mai mare putere, va avea în final dreptate.